Holding hands with beauty

Aseară am ținut frumusețea de degetul mic. Totul a căpătat o altfel de nuanță și am știut, iarăși, că tot ce îmi doresc se regăsește în movul de pe buzele ei.

Simt nevoia de a scrie despre asta dar greu iese ceva, greu mai poate să iasă ceva după ce ai atins culmile divinului și, acum, te vezi nevoit să te întorci în mediocritate.

Mă seacă sentimentul ăsta de neputință.

Aș fi sărit la gâtul ei și aș fi înlănțuit-o permanent în brațele mele. But i'm not a spineless bastard, niciodată nu acaparez pe nimeni, not matter how deep is the love or the devotion.

Am reținut oarecum puțin din cuvintele spuse, nu conta, vroiam doar să aud zumzetul, da, vocea ei.

Putea să vorbească și despre scoici împuțite sau îngeri căzuți din rai, nu conta, tot ce conta era că se afla lângă mine și că îmi vorbea.

Îmi pare bine că am trăit secunda, apoi secunda de după și așa mai departe.

Nu m-am mai simțit atât de bine și de captivat de, de, de... aș vrea să dau un punct exact, dar nu îl cunosc.

Atât de mult a trecut de când cineva m-a impresionat atât de tare încât să stau prostit și să mă holbez.

În continuare cred că Rory trebuia să râmănă cu Jess, no matter, i'm rambling nonesense.

E ciudat cum cineva te poate face să te simți în vârful lumii și să nu mai vrei să cobori de acolo.

Însă îi este somn, doarme, în metrou, pe umărul meu. Dacă ar știi cât de gingașă este, ochii îi pică iar părul ei blond, mai blond ca al meu, este răsfirat pe fața mea.

Îmi vine să sar peste ea să îi strig în suflet: Tu ești a mea, măi! Tu ești a mea, n-ai unde să pleci, nu poți să pleci.

Dar nu pot să fac asta, nu pot să dau drumul violenței pasiunii, nu se face așa. Totul trebuie reținut și dozat.

Cică esențele tari se țin în sticluțe mici. Nimic mai neadevărat.

Esențele tari bubuie de pasiune iar sticluța se sparge până când dragostea îți înconjoară întreaga ființă.

Am fost cam amețiți și mi-e frică că toate momentele în care a cedat au fost din cauza moliciunii provenite de la vin.

Îmi este urât să mă gândesc că, trează fiind, nu ar mai fi aceeași fată din brațele mele.

Îmi este frică să mă gândesc că întreaga apropiere a venit doar din partea mea, că ea doar a cedat iar și iar și iar. Că nu a avut niciun impuls de a mă trage spre ea.

Dar nu contează, poate că este destul faptul că a cedat. Poate că e destul doar să nu regrete.

Orice ar fi, doar regrete să nu fie.

Noapte bună:)