01 august 2011

Muribunzi

Dar n-are rost să ne întristăm pentru ce a fost, chit că amintirile năpădesc precum un fluid incolor și inodor iar persoana ta îi dă culoare și miros.

Mă consolez cu gândul că soarele din părul ei a strălucit cândva, în mare parte, doar pentru mine și poate e de ajuns. Asta e tot ce trebuia să se întâmple, iar asta era tot ce trebuia pentru a-mi modela caracterul.

N-are rost, probabil, să ne explicăm preferințele atâta timp cât nu sunt unul pentru celălalt.

Experiențele senzoriale le poți și induce, cu ajutorul amintirilor și poți invoca clipe personale, puse pe repeat, doar între voi doi.

În mod clar este o fantasmă bolnăvicioasă derivată dintr-o pasiune nebună, dar ce contează prejudiciul cauzat ființei tale, deja demult făcută praf și emoțional retardată, care nu se poate dedica absolut nimănui, când te face fericit.

Mi-aș dori să vin, dar am învățat că nu poți ține cu forța, nici măcar cu ajutorul cuvintelor, lucruri pe care femei din viața mea nu le înțeleg sau nu pot să o facă.

Femei cărora nu mă pot dedica oricât de mult aș încerca, da, eu sunt persoana emoțional futută. Sunt cam rece când vine vorba de altele, ele mă lasă puțin fără simțire. Tragedia nu e de partea lor, cum și-ar închipui, ci de partea mea, a ăluia ce se aseamănă cu o piatră.

Totul este complicat, o pânză de painjen fină, în care te agăți și pierzi dacă încerci să o deslușești. Așa că, în mod simpul și desigur natural, las fluidul incolor și inodor să curgă în matca sa. Cândva, o veni cineva, sau poate chiar ea, cu o paletă de culori în mână și un sân dezgolit să interpreteze fața mea și să îi dea sensul ei.

Dacă nu, pot oare zice că sunt singurul muribund sufletesc. Și Marin Preda are ceva de genul, măcar voi avea companie selectă.

0 Scuipă ceva:

Trimiteţi un comentariu